Iubesc pânza de paianjen ce se țese în capul meu. Cu fir de borangic și finețea unei frunze de salcâm. Când ploaia mai atinge tâmpla și se scurge încet- încet în ureche, aud acorduri ale jazz-ului lumesc. Afară e anotimpul lucrurilor care stau să se întâmple și totul plutește a visare.

Miroase a zgomotul mării, lovindu-se de genunchiul meu.

Prezentul e muribund. Visele se refugiază în trecut și se sustrag sa se intample. amanam.

In metrou, tatal rade cu cele doua fetite ce stau de-o parte și de alta. Povestesc cele mai frumoase lucruri mărunte din lume. El se amuză și pune întrebări. Poartă niște raiați maro, puțin tociți în genunghi și o camașă simplă, cu mâneci scurte. Veselia lor mă face să mă simt prost că fac altceva și nu le admir zâmbetele. Las cartea și îi privesc încă o dată.

Balaurul roșu se tărăgănează pe liniile reci. Unirii!