Ea

A luat foarfecul și a început să taie șuvițe din suflet. Personajele de care nu mai vrea să știe, care au lăsat linii dureros de subțiri, create cu grație, dibăcie și precizie temporală. O noapte de rătăcire pasională la care visa demult..și ea și el. Tensiunea pe care toți o vedeau între ei, noaptea și sfârșitul cuminte, fără prea multe vorbe, dar cu multe țigări și niște vin roșu…sec.

Visele ei despre Africa, unde sigur nu va putea ajunge anul astă. Și nopțile albe, colorate de ficțiunile insomniace.

Nu putea renunța la Vlad și Andrei, pe care i-a iubit nebunește și a văzut neputincioasă cum ei își trăiesc înfrângerea în liniște. Prezentul e copilul muribund al timpul- câtă dreptate avea.

Eu creez niște stări puternice! De ce dracu, mi le transmiți și mie?

Încă nu s-a inventat pastila pentru nodul din gât și toate vietățile cu aripi, picioare, solzi și pene din stomacul ei.

Adoarme din nou la 4, cu el în gând și Andrei în brațe.

E cel mai frumos anotimp din câte nu există.

El o iubește cuminte și răbdător. Ea îl mușcă din când în când de urechea care a ascultat cele mai frumoase minciuni. Ea îl iubește. Nu știe exact cum..poate de ce.

Noaptea devine din nou zi în așteptarea lui. Ea se plictisește și adoarme cu Vlad în brațe.

El îi aduce ciocolată și o ia în brațe. Ea îl învelește și se uită cum doarme. Tresar amândoi la visele lui. E cel mai frumos om de pe pământ, își zice ea de cel puțin 3 ori pe zi.

Și totul se va continua firesc. Cu foarfecul în mână și visele din buzunarul blugilor mulați. Povestea începe iar și iar. Pentru că ei nu au dimineață.