Vineri. Are un zambet rotund si deloc palid. Citeste, cu voce tare si ochii licarind, din Liiceanu. Am impartit o tigara mica si cateva griji, legate de sfarsitul nostru academic si viitorul…Domnul cum.

Duminica. De fiecare data cand o vad e din ce in ce mai frumoasa. Cu un zambet jucaus, pe care nu stii cum sa il caracterizezi, si cativa pistrui mici. Bretonul rosu ii deseneaza fata, oricum frumoasa. M-a luat de mana si m-a dus la concert. Ploaia si-a tinut respiratia. Massive Attack. Un zumzet timid imi tremura prin stomac. Ma gandeam la toate lucrurile din lume si parea usor. Optimism.

Luni. Azi imi tin loc de prieteni. Nu! nu imi place ploaia si nici nu mi se pare romantica. Mi-a ajuns in Belgia si m-am saturat si zilele astea. Vreau un licar de soare care se stramba la mine si rade de toate planurile stupide, de om aproape indragostit.

Celelalte zile. Ma gandesc, din nou, la lucrurile care conteaza. Intalnirile prelungi, imbibate in putin alcool, fum de tigara si nelinisti comune, cu cele 3 fantastice prietene, care ma stiu uneori mai bine decat imi place mie sa recunosc. Cafelele nocturne din apartamentul de pe strada unde se termina ziua, prietenele din casuta de turta dulce si cea care a gasit aceasta metafora.

 toata muzica buna care se prelingea din boxele ei negre si intra tip-til, pe sub usa, in camera mea, serialele muieresti pe care le-am vazut cu shaorma in brate si incurajarile pe care inca mi le da. Prietena cu ras molipsitor si miros iubitor de busuioc, lavanda si ceva in plus,  din tari mai calde. Sau prietenele cu care nu am vorbit de atata timp, dar tot am sti cu ce sa incepem.

Hai ca s-a oprit si ploaia.