S-a întâmplat la Sfântul…

Sfântul Gheoghe.

Drumul. Povestea

București-Tulcea-Sfântul Gheorghe. Pe hârtie planul părea foarte simplu, toate legăturile bune și destul timp pentru a prinde vaporul Navromului, care să ne ducă din Tulcea în Sfântul Gheorghe.

Cu rucsaci imenși, miniaturi ale unui raion de echipamente sportive: cort, saci de dormit, izopren, undiță, butelie, ne urcăm în microbuzul spre Tulcea. După o oră de drum începem să ne legănăm în stângă și în dreaptă: a sărit un șurub de la roata din față. Oprim la un magazin sătesc. Nu disperăm. Facem autostopul. O foaie albă anunța cu scris îngroșat: Tulcea?Brăila? Și tot facem. Ne dăm din când în când cu cremă de protecție solară. Primim oferte de a merge spre Buzău și Focșani. Nu e bine. După o oră, când am realizat deja că nu mai prindem vaporul, vine microbuzul salvator, trimis din București, să ne preia.

Fără a mai descrie filmul cu Jackie Chan ce rula în microbuz, aerul condiționat cu sincope și spațiul mult prea mic pentru oameni și bagaje, ajungem pe bac. Trecem din Brăilă pe malul celălalt, spre Tulcea.

Munții Măcin își desenau diverse forme în fața noastră. Piscuri prăfuite și aride, casuțe înconjurate de ape mlăștinoase și un miros ciudat între pădure și baltă.

Ajungem în final în Tulcea. 14.30, cu o oră în urma vaporului. Nimic până a doua zi, niciun vapor, nicio șalupă rapidă. Paradoxal. Portul era împânzit de ambarcațiuni. Nimeni dispus să ne ducă la… Sfântul. Sau nimeni dispus să ne ducă cu un preț plătibil.

E vineri, festivalul începe abia luni, așa că putem pierde o zi printr-un sat din apropiere. Am ales Murighiol și am luat un microbuz(impropriu spus) care mergea într-acolo.

Alte discuții despre prețuri și transportul cu barca. Un pescar ne ia în mașina lui pentru a ne duce din centru în camping, unde erau și mai multe bărci. Mașina, o Dacie argintie, mirosea a pește și a mare. Pescarul, cu șapca pe o ureche și chef de vorbă, dă un telefon și ne găsește o barcă.

Murighiol-Sfântu

Barca cu motor a unui pescar găzduiește pescarul-ghid, 4 prieteni, 4 rucsaci și alte câteva plase și accesorii. Se anunță un drum de două-trei ore. Barca merge repejor, lăsând în urma sa figurine crestate pe apă. Miroase a curat, a liniște și a stare de visare. Ne despart doar câțiva centimetrii de suprafața apei. Avem înainte Dunărea, pădurile ei sălbatice, păsări care ne fascinează și promisiunea unei vacanțe cu prieteni, filme și cărți bune, citite în pauzele de țigară.

Am ajuns la Sfântu! Ne anunță luntrașul simpatic. –Copii, data viitoare să nu mai pierdeți vaporul, ne spune tot el.

De aici, povestea e la fel ca a celor ce au venit la Sfântul Gheorghe. Drumul prăfuit și presărat cu miresme autentice până la camping.

Festivalul Anonimul. Un festival pe nisip

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL s-a aflat deja la a VII-a ediție, între 9 și 15 august. Festivalul cuprinde în fiecare an trei secțiuni competiționale: lungmetraj, scurtmetraj ficțiune și  scurtmetraj animație, iar premiile pentru fiecare secțiune se acordă în funcție de votul publicului. Pe lângă programul competițional, include și alte proiecții de filme premiate la alte festivale, filme românești și concerte care se potrivesc mereu stării de a fi îmbrăcat lejer și a sta pe băncuțele de lemn din fața ecanului, până în zori. Sunetele încep să intre în misterul cinematografic în a doua zi de festival prin Tarkovsky Redux, life performance cu Lucian Ban, Mat Maneri, Silent Strike și Dan Basu.

După proiecții ce țin până în zori, diminețile vin agale. Somnul e întrerupt doar de căldura ce sufocă cortul. Micul dejun e frugal. Totul se întâmplă mai încet și fără prea multe griji. Drumul spre plajă cu picioarele goale, plaja ușor sălbatică și spectacolul pe care îl dau Dunărea și Marea când se întâlnesc.

Ceasul nu e de folos. Timpul se scurge în funcție de soare: trezitul, mersul la plajă, mesele și serile cu filme. Și uite așa, înconjurat de prieteni și mereu hipnotizat de peisajul din jur uiți de timp și de jocul lui. Poți visa orice. Te aștepți parcă să găsești hieroglifele sculptate în nisipul Deltei de Val, personajul lui Marin Sorescu din romanul Trei dinți din față.

Fugind de soare, la umbra căsuței de lemn sau taman în cârciuma din centru, te întâlnești cu prieteni vechi și noi, schimbi păreri despre filme și eventual împărțiți țigările.

Poate la anul îi vei găsi tot aici, la festivalul pe nisip.